”Sunt tot mai mulți cei care spun că Dragnea nu dorește un CEx (Comitet Executiv, n.r.). Îi este teamă de o astfel de întrunire. Este conștient că a pierdut sprijinul a mai mult de jumătate din șefii organizațiilor din județe. În CEx sunt și vicepreședinți ai PSD etc., dar cei care îi dădeau putere sunt acești șefi din județe. Dacă nu-l mai vor e semn că vine o toamnă a schimbărilor”, a declarat Denise Rifai.
Denise Rifai: Dragnea se teme de CEx. Încearcă să-l evite promițând funcții
Jurnalista Realitatea TV a mai dezvăluit că Liviu Dragnea încearcă prin toate mijloacele să evite convocarea unui CEx, întâlnire care ar urma să aibă loc, potrivit social-democratului Codrin Ștefănescu, până la finalul lunii septembrie.
În acest sens, liderul PSD încearcă să negocieze cu cât mai mulți dintre șefii de organizații județene promițându-le de nenumărate că le oferă ceea ce ei doresc, însă, subliniază Denise Rifai, promisiunile sunt deșarte. ”Promite aceleași funcții unui număr enorm de persoane”, atrage atenția aceasta.
”Voci ale PSD spun că lista nici nu ar exista. Acești oameni nu au fost invitați să semneze pentru demiterea lui Dragnea, pentru că social-democrații știu cine sunt 'lingăii'. Cei care-i iau azi apărarea lui Dragnea sunt cei care vor spune, după demiterea lui, 'Păi nu v-am zis noi?!'", a mai precizat realizatoarea TV, evidențiind că în prezent este ”nervozitate maximă în PSD” și că vom vedea un comitet care va conduce viitorul partidului până când social-democrații ”își vor da seamna pe ce drum vor s-o apuce”.
Puci în PSD. Cine sunt disidenții care cer retragerea lui Dragnea. Încă 5 nume grele, dezvăluite!
Amintim că tot mai mulți social-democrați vor ca șeful lor de partid să plece din funcție. Pentru asta, disidenții au pregătit și o solicitare scrisă care ar fi semnată de peste 20 de organizații ale partidului. Deși planul inițial era de a o depune la partid, contestatarii lui Dragnea s-au răzgândit. Vor să să-l determine pe șeful PSD să-și dea demisia pentru a evita un scandal în interiorul partidului.
Astăzi au mai apărut alte cinci nume ale unor ”grei” din PSD care se alătura domnilor Stănescu, Bădălău, Ciolacu și doamnei Gabriela Firea, că semnatari ai scrisorii în care se cere retragerea sprijinului politic lui Liviu Dragnea, a anunțat, sâmbătă, Denise Rifai.
Aceștia sunt Dumitru Buzatu - șef PSD Vaslui, Robert Negoita - șef PSD sector 3, București, Rodica Nassar - șef PSD sector 2, București, Ioan Mocioalca - șef PSD Caraș Severin și Ion Rotaru - șef PSD Brăila.