În urmă cu 100 de ani, în România trăiau aproape 15 milioane de persoane. Natalitatea , însă, a tot crescut. Din 1918 şi până în 1992. De la intrarea noastră în democraţie, numărul românilor scade constant.
În 2018, datele statistice arată că în România trăiesc aproximativ 19,5 milioane de români, faţă de 22 de milioane câţi eram în 2017. Până în anul 2050, în tara vor mai ramane doar 16 milioane de locuitori, arată proiectările populației României ale Centrului de Cercetări Demografice, ONU, dar și Eurostat.
Şi nu doar că numărul naşterilor e din ce în ce mai mic, dar mulţi dintre noi aleg să-şi trăiască viaţa în alte ţări.
În 2007, odată cu aderarea la Uniunea Europeană, au plecat în străinătate cei mai mulţi români - peste 550.000. Iar acum pleacă anual cam 200.000.
Cei care rămân în ţară nu sunt foarte motivaţi să aibă copii. O femeie naşte, în medie, 1,6 copii, conform datelor INS. Deşi se înregistrează o uşoară creştere în ultimii ani, e mai puţin decât în Franţa, unde femeile fac 2 copii, în medie. Stăm totuşi mai bine decât Portugalia, Spania sau Italia, unde media este de 1,3 copii.
România pierde în fiecare an 140.000 de locuitori. Anual, numărul naşterilor e cu 70.000 mai mic decât cel al deceselor.
Vârsta medie a populaţiei ajunge la 41 de ani, în creştere faţă de anul trecut.
Acum raportul este de 110 persoane vârstnice la 100 de tineri şi asta înseamnă că peste 20-30 de ani o să avem un adult care va trebui să susţină 2 pensionari.
Am rămas mai puţini, calitatea vieţii este scăzută, iar nivelul de educaţie este foarte slab.
Dacă înainte de Marea Unire, jumătate dintre români nu ştiau să citească sau să scrie, în prezent, situaţia este asemănătoare. În 2018, 47% din populaţie este analfabetă funcţional.
Şi nici nu e de mirare. România alocă cei mai puţini bani din Uniunea Europeană pentru educaţie.
Dacă în ultimii ani, în România s-a construit o singură şcoală, imediat după Marea Unire, în mandatul lui Costin Anghelescu la Educaţie, s-au ridicat 7 mii de unităţi şcolare. De asemenea, în 1928 la fiecare o mie de locuitori funcţionau 10 licee, în prezent în România mai sunt în total 6.170 de şcoli.
În perioada de după Marea Unire, profesorii erau motivaţi să îşi pregătească elevii. Învăţătorul de la clasă primea 5000 de lei la finalul lunii. Un cadru dicatic care preda la liceu încasa lunar 8.000 de lei, iar un profesor titular câştiga 26 de mii de lei, exact aceeaşi suma cu cât era remunerat premierul.
În 1918, la stat lucra 3% din populaţie, adică 480 de mii de români. Astăzi, avem peste 1,2 milioane de bugetari.
Venitul mediu pe cap de locuitor în acea perioadă era echivalentul a 78 de dolari, adică 319 lei, în timp ce astăzi, este de 1.180 de lei. Să nu uităm însă că de la Cuza la Carol, veniturile au crescut de 20 de ori.
Dările la stat au cam rămas la fel. Impozitul plătit de români la acea vreme era de 9%, astăzi de 10%.
Taxele populaţiei nu se reflectă, însă, în investiţii. Din cei 11.500 de km de cale ferată pe care îi aveam după Marea Unire, am mai rămas cu 10.774 de km. Tot atunci aveam 900 de tramvaie, dar astăzi mai circulăm cu aproape jumătate.
Un leu valora în 1819 cât un franc francez, o monedă puternică pe timpuri. Astăzi, euro, moneda la care ne raportăm este cotată la 4,6 lei.
În spatele cifrelor e România reală: o țară din ce în ce mai puţin populată, mai prost educată ca acum câteva decenii, cu o monedă tot mai slabă şi cu drumuri, căi ferate din ce în ce în ce mai şubrede. Aşa arată moştenirea noastră de Centenar pe care o lăsăm celor care-l vor aniversa pe următorul.