Premierul Viorica Dăncilă a declarat luni că nu a văzut textul niciunui proiect de ordonanță anunțat de ministrul Justiției Tudorel Toader.
„Nu am văzut textul ordonanței, pe nici una din cele două. La discuția cu domnul Timmermans probabil va fi și subiectul pe justiție. Nu doar despre justiție o să discut cu domnul Frans Timmermans. Pe lângă justiție mă interesează și economia. Îmi dorec o cooperare foarte bună cu Comisia și întâlnirile de până acum au demonstrat acest lucru. Asta nu înseamnă că trebuie acceptate toate. Am spus de această evaluare a miniștrilor. Îmi doresc ca programul de guvernare să fie transpus în practică și trebuie să vedem cu fiecare în parte ce a fost făcut, ce nu a fost făcut. În același timp și ce n-am realizat să vedem când putem realiza obiectvele astfel încât la finalul mandatului să fie făcute”, a spus Dăncilă.
Declarația vine după ce Tudorel Toader a afirmat săptămâna trecută, că a transmis mai departe proiectele de OUG.
„Proiectul de Ordonanţă pentru modificarea Codului penal în acord cu deciziile CCR şi transpunerea directivei privind confiscarea extinsă a fost trimis în iulie pe 17 de la Guvern la Parlament. Între timp, proiectul de ordonanţă a fost actualizat, adică îmbunătăţit şi cu alte soluţii ce fuseseră neconstituţionale. (...) Eu ca ministru - împreună cu colegii mei de la direcţia de elaborare - redactăm proiectele. Şi le-am redactat, v-am spus. Dar momentul, oportunitatea promovării proiectului de ordonanţă sau de lege nu este în sarcina mea. (...) Oportunitatea nu e a mea ca ministru al Justiţiei”, a spus Tudorel Toader.
Liderii PSD nu au discutat luni despre soarta lui Tudorel Toader și nici despre chestiuni legate de Justiție, a declarat luni premierul Viorica Dăncilă, după ședința Biroului Permanent PSD.
"Este dreptul fiecărui coleg să își spună punctul de vedere. Așa este în democrație trebuie să îi ascultăm pe toți să analizăm și să vedem care este stituația reală”, a spus Dăncilă, cu referire la nemulțumirile comunicate din PSD cu privire la Toader.
Dăncilă a spus însă că la ședință nu s-a vorbit despre Toader”. ”Nu am discutat despre ministrul Justiției, suntem foarte preocupați legat de bugetul pe 2019, având în vedere că este nevoie de bani pentru investiții”, a adăugat premierul.
Dăncilă a evitat să se pronunțe pe tema unei eventuale ședințe a Coaliției în care să se discute soarta lui Toader.
”Domnul președinte Liviu Dragnea va vorbi despre acest anunț, dacă l-a făcut înseamnă că are în vedere o ședință pentru a se discuta subiectul ministrului Toader. Eu pot să spun din punct de vedere al primului ministru despre activitatea domniei sale, dar este un guvern politic și trebuie să vedem care sunt nemulțumirile alianței", a declarat premierul Viorica Dăncilă.