UPDATE: Dan Voiculescu rămâne în închisoare. Decizia Tribunalului Bucureşti este definitivă
Tribunalul București a anunțat marți, 10 ianuarie, o decizia cu privire la cererea de eliberare condiționată depusă de omul de afaceri Dan Voiculescu, fost senator, care execută o pedeapsă de 10 ani închisoare primită în dosarul ICA.
Tribunalul Bucureşti este aşteptat să dea o decizie defintivă în privinţa cererii de liberare condiţionată a lui Dan Voiculescu, după ce, în primă instanţă, Judecătoria Sectorului 5 a respins cererea omului de afaceri, motivând că el a profitat de carenţele legislative pentru a obţine cât mai uşor zile libere şi a dat ca exemplu că a câştigat 60 de zile pentru două studii la care a lucrat patru ore.
Magistraţii Tribunalului Bucureşti judecă, vineri, cererea de liberare condiţionată depusă de omul de afaceri Dan Voiculescu, condamnat la 10 ani de închisoare în dosarul privatizării frauduloase a Institutului de Cercetări Alimentare (ICA).
În primă instanţă, Judecătoria Sectorului 5 a respins, în 13 decembrie 2016, solicitarea lui Dan Voiculescu şi a decis ca el să mai poată depune o nouă cerere în septembrie 2017. Potrivit news.ro, decizia instanţei a fost contestată la Tribunalul Bucureşti.