Pentru a calma mâncărimile de înțepături, amestecă părți egale de bicarbonat și apă. Aplică pasta obținută pe zona cu probleme și las-o să acționeze timp de 5-10 minute. Este nevoie să repeți procedura de trei sau patru ori pe zi, până când dispare nu doar mâncărimea, ci și durerea. Bicarbonatul de sodiu neutralizează efectele veninului și scade intensitatea durerii.
În cazul în care dorești să calmezi durerea, soluția cea mai rapidă este să aplici pe locul înțepăturii un cub de gheață învelit în câteva straturi de tifon, și nu direct pe piele.
Uleiul vegetal și tumericul combat durerile și previn umflarea și înroşirea pielii. Peste o lingură de pulbere de turmeric pune ulei de măsline cât să obții o pastă. Masează locul cu probleme și așteaptă o oră până să speli zona. Reaplică de câteva ori pe zi, pentru a obține rezultatele dorite.
Potrivit clicksanatate.ro, sarea este unul dintre remediile folosite din vechime împotriva veninului de păianjen. Soluția salină în special dezinfectează și este mai eficientă în această situație decât apa și săpunul. Diluează jumătate de linguriță de sare într-un pahar cu apă fiartă. După răcire, îmbibă o compresă sterilă în acest amestec. Fie o pui peste locul dureros și o menții 20-30 de minute, fie tamponezi ușor din când în când, pentru a scăpa de mâncărimi.