Cristian Tudor Popescu a avut un comentariu la Digisport despre evoluția Simonei Halep.
"Îmi sterg lacrimile. Simona e altă Simona. O văd pentru prima oară de când mă uit la ea jucând tenis. Nu am crezut că e posibil aşa ceva în sportul ăsta, să văd cum renaşte într-un meci.
Tenisul pe care l-a jucat cu ea azi aproape că nu are nicio legătură cu ce a jucat ea până acum.
A înlocuit celebra ei defensivă smart. A atacat de fiecare dată când a avut ocazia şi când nu a avut ocazia. A speculat orice spaţiu deschis şi imediat a declanşat atacul. Nu a făcut niciodată atâtea winnere. Fireşte că a şi greşit, dar important e că în momentele când nu i-a mers, nu s-a întors la jocul ei.
Simona a continuat, a continuat, într-un dialog formidabil de priviri şi gesturi, cu un psihic formidabil.
A continuat să lovească decisiv.
Kerber e cel mai puternic adversar pe care l-a avut Simona în acest turneu, dar meciul acesta nu seamană cu Davis. Davis a fost cea care a atacat până în ultima clipă, iar Simona s-a apărat. Aici a fost cu totul altceva. Şi dacă pierdea acest meci, el se constituia ca o piatră de hotar în istoria Simonei., De acum înainte, ea ştie că are şi un al doilea joc.
Acum, Simona s-a dovedit stăpână pe al doilea joc: jocul de atac.
În momentul în care a avut două mingi de meci Kerber, am avut o siguranţă în mine că nu va pierde Simona, după tot ce am văzut-o jucând. După atitudinea ei formidabilă, am simţit că nu va pierde.
Simona nu a avut nicio treabă cu adversara, cu tuşele, cu banda, a avut treabă doar cu mingea în acest meci nu a jucat cum a vrut mingea, a încercat să o stăpânească şi a reuşit. E cel mai important meci din cariera Simonei Halep.
Indiferent de rezultatul de sâmbătă, cariera Simonei a făcut un salt uriaş prin modul în care a jucat. Şi dacă îl pierdea, s-ar fi putut întâmpla, meciul acesta rămânea crucial pentru jocul ei viitor. ", a declarat Cristian Tudor Popescu într-o intervenţie prin telefon la Digi Sport 1.