Victima, un tânăr în vârstă de 22 de ani, lucra în Italia și venise în vacanță pentru o lună, acasă la părinții săi. În urma mai multor certuri, fiul și-a amenințat tatăl că o va lua pe mama sa în Italia, alături de el, scrie monitoruldegalati.ro.
Înfuriat la culme de cele auzite, bărbatul a luat un cuțit și și-a măcelărit propriul copil, până l-a lăsat fără suflare. Potrivit vecinilor, se pare că în urma faptei bărbatul a încercat să se sinucidă, dar a fost oprit. Aceștia au mai spus că criminalul era foarte violent, iar certurile din gospodărie erau frecvente.
Criminalul a fost reţinut de anchetatori pentru 24 de ore.