”Am finalizat o primă lectură a Codului de procedură penală. Pentru noi e prioritate pentru că în cadrul acestui proiect de lege este şi acea directivă care vizează prezumţia de nevinovăţie. Au venit foarte multe amendamente, în principal de la CSM, care au fost însuşite şi aşteptăm de la CSM până săptămâna viitoare şi corelările care vizează eliminarea Camerei preliminare şi textele subsecvente. Punctual calendarul este următorul: săptămâna viitoare miercuri vom relua dezbaterile la comisiei cu toate propunerile şi corelările şi până la finalul săptămânii viitoare ne-am propus să finalizăm dezbaterea la Cpp, să-l trimitem la Senat în calitate de primă cameră sesizată şi apoi parcursul normal este Camera Deputaţilor, cameră decizională", a declarat Florin Iordache.
El a spus că, în acelaşi timp, comisia se va reuni luni la ora 12,00 pentru amendamentele depuse la Codul de procedură civilă care a ajuns la Camera Deputaţilor, după ce a fost adoptat la Senat. ”Codul de procedură civilă cred că va fi adoptat miercurea viitoare de Camera Deputaţilor şi va fi înaintat preşedintelui pentru promulgare”, a precizat Iordache.
Florin Iordache nu a exclus convocarea unei sesiuni extraordinare: ”Nu ştim ce face preşedintele. Sesiunea extraordinară poate fi dacă preşedintele trimite la reexaminare. De aceea ne-am şi luat marja de 2 săptămâni, dacă preşedintele trimite la reexaminare vreuna din cele trei legi care vizează codurile”. "Din punctul nostru de vedere, codul civil, codul de procedură civilă va fi adoptat de Camera Deputaţilor săptămâna viitoare, codul de procedură penală peste două săptămâni va fi adoptat de Senat şi apoi va ajunge la Camera deputaţilor cu următoarele modificări. în acest interval vom începe şi finaliza dezbaterile la Codul penal, deci probabil că în ultima săptămână a lunii iunie şi Codul Penal va fi adoptat de către Camera deputaţilor în calitate de cameră decizională. Noi ne-am luat acea marjă de 2 săptămâni astfel încât dacă preşedintele, în cele 10 zile, doreşte să trimită la reexaminare, Parlamentul să fie în activitate încât să putem reexamina cele trei legi. Mai ales Codul de procedură penală care vizează prezumţia de nevinovăţie este o prioritate pentru a nu accesa acea clauză şi procedura de infringement", a conchis Iordache.
Care sunt modificările Codului Penal
Modificările Codului de procedură penală vizează, ca pretext pentru "mutilare", transpunerea Directivei europene 343/2016 privind consolidarea anumitor aspecte ale prezumţiei de nevinovăţie şi a dreptului de a fi prezent la proces în cadrul procedurilor penale.
Săptămâna trecută, preşedintele comisiei, Florin Iordache, a precizat că Directiva europeană 343/2016 va fi transpusă până la încheierea lucrărilor Comisiei parlamentare speciale pentru legile Justiţiei şi ar fi fost deja implementată, dacă nu ar fi fost contestată de opoziţie.
"Am fost contestaţi permanent că nu trebuie implementată directiva. (...) Noi am elaborat un proiect de lege care s-a aflat la dispoziţia celor interesaţi. Săptămâna viitoare, împreună cu toţi cei care sunt interesaţi de această transpunere vom discuta în cadrul comisiei noastre, astfel încât, până la începutul vacanţei parlamentare, să finalizăm", spunea Iordache.
Comisia Europeană a declanşat o procedură de infringement împotriva României pentru nerespectarea Directivei europene 343/2016 privind consolidarea anumitor aspecte ale prezumţiei de nevinovăţie şi a dreptului de a fi prezent la proces în cadrul procedurilor penale.
Prezumţia de nevinovăţie şi dreptul la un proces echitabil sunt consacrate în articolele 47 şi 48 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, articolul 6 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale (CEDO), articolul 14 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice (PIDCP) şi articolul 11 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului. Directiva ar trebui să se aplice persoanelor fizice care sunt suspectate sau acuzate în cadrul procedurilor penale.
Aceasta ar trebui să se aplice din momentul în care o persoană este suspectată sau acuzată de comiterea unei infracţiuni sau a unei presupuse infracţiuni şi, prin urmare, chiar înainte ca persoana respectivă să fie informată de către autorităţile competente ale unui stat membru, prin notificare oficială sau în alt mod, cu privire la faptul că este suspectată sau acuzată.
Codul de procedură penală în comisia specială. Iordache: ”Implementăm directiva datorită abuzurilor”