Cererea este în continuare mare, estimându-se un dezechilibru între cererea şi oferta de locuinţe la nivel naţional de aproximativ 250.000 de locuinţe. Avansul minim (15%-35% la creditele ipotecare standard) este greu de satisfăcut, în special de tineri
Programul Prima Casă va continua şi în acest an, legii fiindu-i adusă o singură modificare, în sensul că se va păstra garanţia de stat de maximum 50% din valoarea creditului doar pentru locuinţele mai noi de 5 ani (sau consolidate în ultimii 5 ani pentru a rezista la seisme) şi se va reduce garanţia statului la 40%, pentru locuinţele mai vechi de 5 ani.
Pe de altă parte, avansul minim (15%-35% la creditele ipotecare standard) este greu de satisfăcut, în special de tineri, după cum susţin analiştii de la Finzoom, care avertizează că, în continuare, cererea este mare, estimându-se un dezechilibru între cererea şi oferta de locuinţe la nivel naţional de aproximativ 250.000 de locuinţe.
Potrivit acestora, principalul avantaj al programului este avansul de minim 5%. Creditele se acordă doar în lei, cu o rată a dobânzii variabile formată din: ROBOR 3 luni + maximum 2% marja fixă şi fără comisioane din partea băncilor (doar comisionul fondului de garantare de 0,49%/an calculat la soldul garanţiei statului).
Programul nu face discriminări pe criterii de vârstă, venit, rural/urban în accesarea programului „Prima Casă" - condiţia fiind ca beneficiarul creditului să nu mai deţină o altă locuinţă cu o suprafaţă peste 50 mp (singur sau împreună cu soţul/soţia sau alte persoane şi nici nu are în derulare un credit ipotecar), potrivit Curierul National.
Motivul pentru care s-a decis continuarea programului este, în principal, nevoia de a redresa sectorul de construcţii.
„Prin introducerea reglementărilor propuse se va da prevalenţa nevoii de a crea condiţii favorabile atât pentru creşterea fondului locativ, cât şi pentru îmbunătăţirea celui existent. Prin stimularea achiziţiei de locuinţe noi în cadrul Programului se urmăreşte interesul general de dinamizare a activităţii de construcţii cu efecte antrenante în economie şi asupra creării de noi locuri de muncă şi de implementare a unor măsuri menite să prevină accentuarea dezechilibrelor existente între cererea şi oferta de locuinţe", se arată în nota de fundamentare a actului normativ.
Astfel, s-au introdus reglementări privind garantarea de către stat în procent de 50% din valoarea creditelor destinate achiziţiei de locuinţe (exclusiv principalul) a locuinţelor noi şi/sau consolidate, iar pentru locuinţele care nu se încadrează în această categorie procentul garantat de stat va fi de 40% în valoarea creditelor destinate achiziţiei de locuinţe (exclusiv principalul).
„Se urmăreşte facilitarea achiziţiei de locuinţe noi şi/sau consolidate, având ca efect asigurarea unei calităţi corespunzătoare a colateralului, şi întărirea capacităţii de recuperare a creanţelor rezultate din plata garanţiilor de stat acordate în cadrul Programului", se arată în documentul citat.
Prin locuinţa în sensul programului „Prima casă" se înţelege orice imobil cu destinaţia de locuinţă, alcătuit din una sau mai multe camere de locuit, cu terenul, căile de acces, anexele gospodăreşti, facilităţile, dependinţele, dotările şi utilităţile, aferente acesteia, care satisface cerinţele de locuit ale unei persoane sau familii.
Prin locuinţa nouă în sensul programului „Prima casă" se înţelege orice imobil care respectă cerinţele pentru a fi încadrată în categoria imobilelor cu destinaţia de locuinţă, recepţionat la terminarea lucrărilor cu cel mult 5 ani înainte de data solicitării creditului garantat.