Potrivit unor surse, militarul ucis este buzoian. El ar fi plecat în Afganistan cu o unitate de operații speciale din municipiul Buzău. Acesta era șofer în convoiul militar lovit de explozie.
Totodată, a fost făcută publică identitatea militarului erou. Este vorba despre buzoianul Ciprian Ștefan Polschi. Acesta plecase în Afganistan la finele lunii iulie.
Militarul român care şi-a pierdut viaţa joi, în Afganistan, este caporalul cls. a III-a Ciprian-Ştefan Polschi, care îndeplinea funcţia de şofer în cadrul structurilor de comandament NATO din Kabul, informează Ministerul Apărării Naţionale.
"Militarul şi-a pierdut viaţa ca urmare a exploziei unei maşini-capcană, în apropiere de Green Zone din capitala Afganistanului, în timp ce se afla la volanul unui autovehicul de serviciu. Caporalul cls. a III-a Ciprian-Ştefan Polschi avea 38 de ani, era căsătorit şi avea doi copii. Era angajat în MApN din anul 2004 şi se afla la a treia misiune în Afganistan", precizează un comunicat postat pe site-ul ministerului.
Ministrul Apărării, Gabriel Leş, a semnat ordinul de avansare la gradul de sublocotenent post-mortem a lui Ciprian-Ştefan Polschi şi a înaintat preşedintelui României propunerea de a-i conferi Ordinul Naţional "Steaua României" în grad de Cavaler, pentru militari, cu însemn de război.
"Conducerea Ministerului Apărării Naţionale îşi exprimă profundul regret pentru producerea acestui tragic eveniment şi transmite condoleanţe familiei îndoliate", se mai arată în comunicatul citat.
Vineri, în unităţile militare din ţară şi din teatrele de operaţii vor fi organizate ceremonii de comemorare a militarului căzut la datorie.
Atentatul sinucigaş cu maşină-capcană din Kabul a vizat un punct de control din apropierea cartierului general al misiunii Resolute Support a NATO şi s-a soldat cu cel puţin 10 morţi şi 40 de răniţi.
Un militar român a fost ucis în atacul terorist sângeros din Kabul. Zeci de victime. Reacția MaPN
Deflagraţia a avut loc la ora locală 10 şi 10 minute. Un antentator sinucigaş s-a detonat într-un cartier diplomatic. În apropiere este cartierul general al NATO şi principalul serviciu de informaţii afgan.
Ministrul apărării Gabriel Leș a declarat că: "Avem confirmat decesul unui militar român, în schimb dintre aliații noștri cel puțin 10 decese sunt anunțate. Români nu mai sunt, sunt alte naționalități. Sunt 10 decedați și 40 de răniți."
Premierul Viorica Dăncilă și președintele Klaus Iohannis au transmis condoleanțe familiei militarului ucis, înainte ca MAPN să anunțe oficial evenimentul.