Papa Francisc s-a urcat în avion, Suveranul Pontif fiind condus a aeronavă de Președintele României, Klaus Iohannis și de prima doamnă. Din nou, ca și la Șumuleu Ciuc, când la sosirea Papei ceața densă s-a ridicat, și astăzi, la Sibiu, ploaia torențială a încetat, asfel că Papa a mers până la avion pe lângă miile de oameni veniți să îl conducă.
Mai mult decât atât, exact la decolarea avionului care îl duce pe Papa înapoi la Vatican, soarele a ieșit dintre nori, un curcubeu spectaculos a apărut pe cer, fiind remarcat de toți cei prezenți.
Înainte să plece din România, Suveranul Pontif a refuzat să pășească pe covorul roșu în drumul spre aeronavă, la Sibiu, și a preferat să meargă pe lângă gardurile de protecție, prin bălți, pentru a-i binecuvânta pe credincioșii care l-au așteptat zeci de minute, în ploaie.
De asemenea, înainte să se urce în avion, Papa s-a înclinat și a făcut cu mâna celor prezenți în număr mare pe aeroport, în ciuda ploii torențiale, care a căzut minute în șir.