În cazul în care niciunul dintre candidați nu întrunește majoritatea de voturi valabil exprimate ale alegătorilor înscriși în listele electorale permanente, se organizează al doilea tur de scrutin, în data de 24 noiembrie 2019.
Pot vota cetățenii români care au vârsta de 18 ani, împliniți până în ziua alegerilor inclusiv.
Votarea începe duminică la ora 7.00 și se încheie la ora 21.00. Prin excepție, votarea în străinătate se desfășoară și pe parcursul zilelor de vineri și sâmbătă imediat anterioare zilei votării. În ziua de vineri, votarea începe în ziua de vineri, ora locală 12.00 și se încheie la ora locală 21.00, iar în ziua de sâmbătă, votarea se deschide la ora locală 7.00 și se încheie la ora locală 21.00 (art. 44 din Legea 370/2004).
Alegătorii care la ora 21.00 se află la sediul secției de votare, precum și cei care se află la rând în afara sediului secției de votare pentru a intra în localul de vot își pot să exercita dreptul de vot până cel mult la ora 23.59 (art. 46 din Legea 370/2004).
Cine NU are drept de vot la alegerile prezidențiale 2019
Conform mai.gov.ro, nu au drept de vot: debilii sau alienații mintal puși sub interdicție și nici persoanele condamnate prin hotărâre judecătorească definitivă la pierderea drepturilor electorale.
Citește mai multe informații aici!