Gareth şi Catherine Bull au devenit milionari peste noapte după ce au câştigat în 2012 peste 40 de milioane streline la loto. Însă, ulterior, Gareth s-a mutat din casa familiei, în timp ce Catherine continuă să locuiască acolo cu cei doi fii adolescenţi, scrie Business Magazin.
Bărbatul în vârstă de 45 de ani locuieşte acum într-o cabană cu trei dormitoare, aflată la peste o milă distanţă. „Căsătoria era consumată de ceva timp. Sincer, nu erau foarte bine nici când au câştigat, dar au crezut că acest câştig îi poate ajuta. Dar blestemul loteriei pare să îi fi afectat şi pe ei”, declara o cunoştinţă.
Familia Bull reprezintă, însă, doar unul dintre cazurile care au trecut prin această situaţie. Un alt exemplu sunt Les şi Samantha Scadding, care au câştigat 45,5 milioane de lire în 2009 şi au divorţat în 2013, dar şi Adrian şi Gillian Bayford, care au câştigat 148 milioane lire sterline în 2012, şi s-au despărţit doar un an mai târziu.