Nou născuții erau internați la secția de Terapia Intensivă. Cei doi bebeluși erau infectați cu bacilul Klebsiella.
Cei doi copii erau născuţi prematur, unul dintre ei având 1.100 de grame, iar celălalt 1.700 de grame, ambii provenind din mame cu hipertensiune arterială, fiind încă de la naştere cu un risc crescut.
Aceştia se aflau în Centrul de Terapie Neonatală din cadrul maternităţii, fiind dependenţi de aparatele de ventilaţie, oxigen, de alimentaţie pe venă şi prin gavaj. Medicii spun că, fiind prematuri, aveau un risc crescut de apariţie a infecţiilor, fiind vorba despre un sistem imunitar slab dezvoltat.
De asemenea, deşi erau în acelaşi salon, era puţin probabil ca infecţia să se fie transmis de la unul la celălalt, fiind poziţionaţi în zone diferite.
„Regret foarte mult acest incident, mai ales că eu sunt o persoană care se implică în îngrijirea acestor copii. Într-un spital, infecţia se produce pe mai multe căi, din mediul de spital dacă nu se respectă protocoalele de îngrijire şi nu există ceea ce trebuie, însă în «Cuza Vodă» nu există această problemă, totul este de unică întrebuinţare, iar echipamentele care nu sunt de unică folosinţă se sterilizează. Un alt mod de a se produce o infecţie într-un spital este cea adusă de aparţinător, adică mama, tata, cine vine să viziteze copilul, pe care e mai greu să o controlezi. Un factor de risc ar fi supraglomerarea, care este frecventă în secţia noastră de terapie“, a explicat prof.dr. Maria Stamatin, coordonatorul Centrului de Terapie Intensivă Neonatală de la Maternitatea „Cuza Vodă“.
Medicii confirmă
Maria Stamatin, coordonatorul Centrului de Terapie Intensivă Neonatală de la Maternitatea „Cuza Vodă“ a confirmat că în cazul celor doi copii a fost vorba despre infecţie cu Klebsiella, însă atât probele bacteriologice recoltate de pe diferite suprafeţe, cât şi cele recoltate de Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Iaşi nu au fost pozitive, ceea ce înseamnă că infecţia putea proveni şi din exteriorul spitalului.
Ce este Klebsiella?
Klebsiella este un bacil Gram-negativ, imobil, incapsulat, lactozo-pozitiv, ce se găseşte în flora normală a cavităţii bucale, tegument şi tract gastrointestinal. „Vom continua ancheta atât noi, cât şi cei de la DSP. Deocamdată, toate testele făcute şi la noi, şi la DSP, adică cele preliminare, au ieşit sterile. Infecţia cu Klebsiella poate fi adusă de oricine din exterior, ea nu a fost găsită pe suprafeţe şi pe echipamente. Iar acest germene este unul extrem de agresiv, prematurul nu are cu ce să se apere, pentru că el nu vine cu nicio zestre imunologică. În cazul prematurilor, noi facem tot felul de proceduri de diagnostic, de tratament, care clar sunt cu risc infecţios. Altceva e un copil născut la termen, care are capacitate de apărare, şi altceva e un prematur care nu se poate apăra. Chiar în consimţământul informat al părinţilor scrie clar că poate să prezinte inclusiv infecţie şi deces“, a explicat prof. dr. Maria Stamatin, citat de ziaruldeiasi.ro.
Probleme în toate spitalele
Președintele Asociației pentru Protecția Pacienților, Vasile Barbu, a declarat la REALITATEA TV că există o problemă de sistem. „Era responsabilitatea șefului de secției. Intervenție insufiecientă a epidemiologului în spital. Există personal medical, infirmiere sau asistente medicale care nu și-au mai făcut un control epidemiologic”, a declarat Vasile Barbu la REALITATEA TV.