Fanii au afişat două bannere cu mesaje injurioase la adresa oficialilor dinamovişti şi i-au admonestat pe finanţatorul Ionuţ Negoiţă şi pe preşedintele Consiliului de Administraţie, Alexandru David, conform Agerpres.
Motivul pentru care reprezentanţii galeriei dinamoviste au ales să protesteze în acest fel este legat de rezultatele slabe ale echipei din ultimul timp de care, în opinia fanilor, se fac vinovaţi cei doi oficiali. Negoiţă a fost acuzat că nu doreşte să facă investiţii în transferuri şi că vinde jucătorii valoroşi din lot, iar David pentru deciziile luate în ultimul timp care au dus la demisia directorului general Ionel Dănciulescu.
Cum a fost contestată conducerea lui Dinamo, în Galeria Foto.