Primul eveniment are loc în Italia, unde aproximativ 50,7 milioane de alegători sunt așteptați la urne pentru a-şi exprima opinia cu privire la reformele constituţionale propuse de premierul Matteo Renzi. Referendumul, extrem de controversat, a divizat puternic scena politică din Italia. Poziția lui Renzi este extrem de fragilă, iar o eventuală înfrângere ar putea genera un nou şoc la nivelul blocului comunitar după Brexit.
În plus, riscurile acestui referendum sunt foarte ridicate, întrucât respingerea reformelor constituţionale ar putea să genereze un blocaj politic şi să aducă formaţiunile populiste şi eurosceptice mai aproape de putere.
Nu este limpede cine îi va urma premierului italian în cazul respingerii reformelor constituţionale, însă potrivit celor mai dramatice predicţii ale analiştilor, blocajul politic ar putea să ducă eventual la ridicarea unui executiv al Mişcării ”Cinci Stele” , care şi-ar promova platforma eurosceptică şi ar genera o nouă criză europeană majoră.
Al doilea eveniment major are loc în Austria, unde peste 6,3 milioane de alegatori sunt chemaţi, din nou, la urne pentru a-şi alege preşedintele, într-un scrutin care riscă să aducă la putere primul lider de extremă-dreapta după sfârşitul cel de-al doilea război mondial în Europa.
Preşedintele austriac are în mod tradiţional un rol simbolic. Însă, candidatul extremei-dreapta a declarat că vrea să fie un aşa-numit preşedinte jucător, ameninţănd că va demite actualul executiv şi va creşte taxele. Mai mult, Norbert Hofer a promis că va organiza mai multe referendumuri pentru soluţionarea unor probleme cheie.
Rivalul lui Hofer, independentul Alexander Van der Bellen a vorbit adeseori despre Brexit în timpul campaniei prezidenţiale, susţinând că extremistul Hofer vrea să organizeze un ”Oexit”, care ar ameninţa locurile de muncă ale muncitorilor din Austria, în condițiile în care Ţara alpină este puternic dependentă de schimburile comerciale din interiorul UE.
Cu alte cuvinte, victoria prezidenţiabilului extremist ar reprezenta un nou şoc pentru sistemul politic european, după decizia britanicilor de a părăsi UE.