Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) anunţă acţiuni operative de control al contribuabililor ce vor depune declaraţia privind impozitul pe profit, până pe 27 martie, potrivit unui comunicat de presă al instituţiei.
"Conform priorităţilor asumate şi prezentate primului-ministru în această săptămână, în scopul creşterii eficienţei controlului şi colectării, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală îşi schimbă abordarea acţiunilor de control fiscal, care se va face exclusiv în raport de rezultatele obţinute în urma unei ample analize de risc. În eventualitatea în care, ca urmare a analizei, vor fi constatate neconcordanţe între datele raportate de contribuabili şi cele deţinute de administraţia fiscală, contribuabilii încadraţi în categoria de risc fiscal mare vor face în viitorul imediat obiectul unor controale fiscale", se spune în comunicat.
ANAF informează contribuabilii cu privire la acţiunile pe care urmează să le desfăşoare şi le reaminteşte că au obligaţia de a declara toate achiziţiile şi vânzările şi de a deduce, atât în scopul impozitului pe profit, cât şi al TVA, numai acele sume aferente tranzacţiilor la care au dreptul conform normelor legale.
Instituţia precizează că scopul este acela de a permite contribuabililor luarea de măsuri pentru depunerea tuturor declaraţiilor la termenele legale, precum şi a celor nedepuse sau a celor rectificative, după caz, şi totodată ca, în situaţia unui eventual control, să aibă timp să pregătească documentele contabile şi fiscale necesare efectuării acestuia.
"Astfel, începând cu luna aprilie, vor fi iniţiate acţiuni de control fiscal dedicate verificării legalităţii şi conformităţii declaraţiilor fiscale, corectitudinii şi exactităţii stabilirii bazelor de impozitare pentru taxa pe valoarea adăugată şi în special a impozitul pe profit aferent anului 2016, pentru toate categoriile de contribuabili mari, mijlocii şi mici, din toate domeniile de activitate economică, inclusiv cel financiar-bancar, pentru care termenul de depunere a Declaraţiei 101 privind impozitul pe profit datorat pe anul 2016, este data de 27 martie 2017", se mai spune în comunicat.
Premierul Sorin Grindeanu s-a întâlnit din nou, marți, cu reprezentanți au ANAF pentru a discuta un plan de restructurare a Agenției. Această decizie a fost luată după ce șeful Executivului s-a arătat nemulțumit de nivelul scăzut al încasărilor la buget pe primele două luni ale anului.
"Conducerea ANAF a venit cu 14 măsuri, toate urmează să fie implementate până în 15 aprilie astfel că, dincolo de colectare, să fie o nouă abordare. Toate cele 14 măsuri vor fi comunicate public și vor duce la o îmbunătățire a activității ANAF. Colectarea mai slabă pe anumite componente (prelucrarea lemnului, industria tutunului) s-au văzut din septembrie anul trecut și au avut efecte și la începutul acestui an. Trebuie îndreptate și cred că prin măsurile ANAF vor fi comunicate. ANAF e o instituție-cheie și voi avea din două în două săptămâni întâlniri cu ei", a precizat Sorin Grindeanu.