Prognoza meteo pentru acest weekend. La ce să ne așteptăm din partea vremii
Vineri, cerul va fi temporar noros. La munte va fulgui, iar în restul ţării, cu totul izolat, va ploua slab sau va burniţa. În zonele joase, mai ales în primele ore ale zilei, pe arii restrânse, va fi ceaţă, potrivit Realitatea TV.
VREMEA VINERI
Vântul va avea uşoare intensificări pe crestele montane. Temperatura aerului, puţin mai ridicată decât în mod normal la această dată în cea mai mare parte a ţării, va avea valori maxime cuprinse între 2 şi 11 grade.
În Capitală, cerul va fi temporar noros, astfel că la amiază vor fi în jur de 8 grade. Vântul va sufla în general slab.
VREMEA SÂMBĂTĂ
Cerul va fi mai mult noros în Banat, Crişana, Maramureş, Transilvania şi Oltenia, unde cu totul izolat vor fi ploi slabe, iae pe crestele montane, fulguieli. În restul ţării înnorările vor fi temporare. În zonele de câmpie pe arii restrânse, în prima parte a zilei, se va semnala şi ceaţă, posibil asociată cu burniţă. Vântul va sufla slab şi moderat.
Temperatura aerului, uşor mai ridicată decât ar fi normal la această dată, va avea valori maxime cuprinse între 2-3 grade în depresiunile transilvane şi 10…11 grade în Lunca Dunării.
Vreme caldă şi în Bucureşti. Cerul va fi variabil, cu ceaţă sau nebulozitate joasă, dimineaţa, iar vântul va sufla în general slab. În jur de un grad în zori şi 9…10 la amiază.
VREMEA DUMINICĂ
Duminică, în zonele de deal şi de munte, vremea va fi predominant frumoasă şi caldă pentru prima decadă a lunii decembrie. În restul teritoriului local se va semnala ceaţă şi izolat vor fi condiţii de burniţă. Vântul va avea unele intensificări în zona înaltă de munte.
Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 2 grade la Miercurea Ciuc şi 14 grade la Piteşti.
Săptămâna se încheie în București cu nori şi ceva ceaţă. Vântul va sufla în general slab, iar la amiază vor fi în jur de 9 grade.