Prognoza meteo pe o lună - schimbări radicale. Când se întorc VIJELIILE? Cum va fi vremea până pe 27 septembrie
Administrația Națională de Meteorologie a emis prognoza meteo pe o lună. Află cum va fi vremea până pe 27 septembrie.
Săptămâna 30.08.2021 – 06.09.2021
Valorile termice vor fi mai coborâte decât cele specifice pentru acest interval, în toate regiunile, dar cu o abatere termică negativă mai accentuată în cele intracarpatice.
Regimul pluviometric va fi local excedentar în regiunile nord-vestice, iar în rest va fi în general deficitar, mai ales la munte.
Săptămâna 06.09.2021 – 13.09.2021
Temperaturile medii ale aerului vor fi mai coborâte decât cele normale pentru această perioadă, în cea mai mare parte a țării, dar mai ales în nord-estul teritoriului.
Cantitățile de precipitații vor fi în general excedentare în toate regiunile, dar mai ales în zonele montane.
Săptămâna 13.09.2021 – 20.09.2021
Temperatura medie a aerului va avea valori ușor mai ridicate decât cele normale pentru acest interval, în cea mai mare parte a teritoriului.
Regimul pluviometric va fi excedentar în regiunile nord-vestice, iar în rest va fi apropiat de cel normal pentru această perioadă.
Săptămâna 20.09.2021 – 27.09.2021
Mediile valorilor termice se vor situa în jurul celor specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României.
Cantitățile de precipitații estimate pentru acest interval vor fi în general apropiate de cele normale pentru această perioadă, în toate regiunile.