MENIU

Fenomene severe în România - furtunile au făcut prăpăd în toată țara. Cât va mai dura vremea rea

Furtuna a făcut prăpăd în Dolj, județ aflat sub cod roșu de ploi și vijelii. Străzile au fost inundate deoarece au căzut peste 25 de litri pe metrul pătrat, cantitatea de apă pe care o poate suporta sistemul de canalizare. Și Craiova a fost paralizată de furtună. Apa a înghițit autoturismele de pe străzi, iar circulația mijloacelor de transport în comun a fost oprită. Vremea rea continuă și astăzi, chiar dacă fenomenele severe încep să scadă din intensitate.

"Instabilitatea atmosferica se va mai manifesta in jumatatea de est a tarii, dar intensitatea e mult redusa. Vantul este cel mult moderat. Situatia s-a ameliorat considerabil", a declarat, intr-o interventie la Realitatea PLUS, meteorologul Meda Andrei. 

Dupa amiaza si seara, ploile vor contiua la munte si in zonele submontane, dar pe suprafete mici si in restul teritoriilor. Totusi, vor fi mult reduse in intensitate, in comparatie cu cele care au fost.

"Un grad de instabilitate putin mai mare in comparatie cu cel de azi va fi de maine, pana pe la mijlocul saptamanii, pe sfarsitul si inceputul celei care urmeaza se vor relua episoadele", a mai spus meteorologul.

"De azi, insa, incep sa creasa temperaturile. Vor fi valori de 21-28, normalele climatologice ale perioadei. Temperaturile vor continua sa creasa, in a doua jumatate a saptamanii vor predomina maxime de peste 30 de grade. Vineri, sambata si poate chiar duminica, in sudul tarii e posibil sa avem, local, temperaturi de 34 de grade", a mai spus meteorologul.

Mai multe articole despre:
meteo prognoza meteo vremea azi