Victimă a unui accident, un băieţel român a murit în Italia, după ce a fost plimbat prin trei spitale
Cazul domului Lăzărescu nu se întâmplă doar în România. Un băieţel de patru ani de origine română din Messina, Italia, a fost plimbat prin mai multe spitale, până a murit.
Mirko, în vârstă de patru ani, a fost lovit într-o intersecţie din centrul oraşului de un Renault Twingo condus, de o femeie în vârstă de 54 de ani, scrie Corriere.it. Aparent starea băiatului nu era gravă, dar femeia l-a dus la spital, unde s-a constatat că are leziuni cerebrale.
De la un capăt în altul al oraşului, băiatul a fost plimbat prin trei spitale, fără a se găsi niciun pat liber pentru a fi internat. În final, medicii au luat decizia de a-l trimite cu elicopterul în Catania, dar copilul a murit în timpul transportului.
Medicii au declarat că Mirko nu avea şanse de supravieţuire, dar procuratura a deschis o anchetă, pentru a descoperi dacă întârzierea în a-l trata a constituit una dintre cauzele decesului. În acest moment, doar femeia de la volanul maşinii a fost pusă sub acuzare, pentru omor din culpă.