Transgaz a discutat cu Gazprom despre varianta ca South Stream să treacă prin România
Transportatorul naţional de gaze Transgaz confirmă discuţiile cu reprezentanţii Gazprom despre varianta ca gazoductul South Stream să treacă prin România, însă nu au fost făcute propuneri oficiale în acest sens, a declarat directorul general al Transgaz, Ioan Rusu, pentru NewsIn.
"Este adevărat că am purtat discuţii cu reprezentanţii Gazprom despre o variantă ca South Stream să treacă prin România, dar nu ni s-au făcut propuneri oficiale. Aceste discuţii au avut loc numai atunci, când oficiali ai Gazprom au fost în România (octombrie 2008)", a explicat Ioan Rusu.
De asemenea, vicepreşedintele Gazprom, Alexander Medvedev, a declarat luni, pentru postul TV The Money Channel, că o soluţie pe termen lung la problema gazelor o constituie existenţa mai multor căi de tranzit către Europa. În acest context oficialul a subliniat importanţa proiectelor South Stream şi North Stream.
"Am început consultările cu colegii români de la companiile de transport al gazului. Dacă România va deveni sau nu o parte a proiectului South Stream, la această întrebare vom primi răspuns după nişte consultări", a declarat, luni, vicepreşedintele Gazprom, Alexander Medvedev.
România mai face parte totodată din proiectul Nabucco. Gazoductul ar urma să transporte gaz pe o distanţă de 3.300 de kilometri, de la Marea Caspică, ocolind Rusia.
Gazprom şi compania italiană Eni intenţionează să construiască o nouă conductă, South Stream, pe sub Marea Neagră, care să aprovizioneze Italia şi Balcanii cu gaz rusesc, ocolind Ucraina. Proiectul este considerat un concurent al Nabucco, proiect european destinat să reducă dependenţa UE faţă de Rusia, aprovizionând ţările membre cu gaz de la Marea Caspică. România face parte din Nabucco, dar şi alte ţări europene implicate în proiectul european s-au alăturat South Stream - Bulgaria şi Ungaria. Deşi susţine Nabucco, oficial Comisia Europeană nu are nimic împotriva South Stream.