MENIU

Tot mai mulți români caută o controversată terapie INJECTABILĂ pentru slăbit. Semnalul de alarmă al specialiștilor

Un nou fenomen medical legat de un tratament injectabil care ar ajuta în cursele de slăbire provoacă îngrijorare în rândul specialiștilor români. După ce postările și solicitările privind acest tratament au crescut spectaculos în ultimele luni, la nivel mondial, medicii și farmaciștii atrag atenția că este vorba de un tratament empiric, ce poate fi chiar periculos.

Încă de la începutul anului, tratamentul cu antidiabeticul Ozempic a devenit viral pe reţeaua socială TikTok, unde hashtagul #Ozempic a acumulat peste 500 de milioane de vizualizări, datorită proprietăţilor sale care ajută la slăbit.

 

"Am început Ozempic acum şase săptămâni", povesteşte o utilizatoare americană de TokTok într-un clip video vizionat de aproape 100.000 de ori. În pantaloni mulaţi şi bustieră, tânăra, vizibil mai slabă comparativ cu fotografiile ei realizate "înainte", continuă: "N-am făcut niciun exerciţiu, doar mi-am injectat produsul!", scrie Agerpres.

 

Simona Carniciu, expert în boli metabolice și nutriție, a avertizat despre pericolul acestor medicamente injectabile pentru sănătatea.

 

“Acest medicament este recomandat persoanelor care sunt diabetice și în special obeze, vorbim de peste 90%, care au probleme sau un risc cardiovascular destul de important."

 

În schimb, pentru o persoană fără astfel de probleme, efectul poate fi nefast.

 

"Dacă noi slăbim, se poate întâmpla un fenomen extrem de nefast și anume să slăbești din masa musculară, să te duci în sarcopenie și să-ți rămână procentul de grăsime acolo, deci practic devii mai gras, dar cu mai puțină masă musculară. Sunt multe persoane care iau acest medicament pentru acest efect advers de a slăbi și mănâncă pizza, mănâncă prăjituri, tot felul de lucruri care sunt cu carbohidrați. Ei slăbesc, dar au acele caracteristici. Se lasă fața și posteriorul din cauză că pierdem masă musculară, iar la nivelul feței se vede oribil pentru că expresia este ținută de masă musculară”.