Temperaturi de până la 32 de grade în weekend, dar şi ploi, vânt şi chiar grindină
Sâmbătă, dar şi duminică, mercurul a urcat în termomentre până la 30-32 de grade în Alexandria, Giurgiu, Timişoara, Craiova, Arad şi Bucureşti. În schimb, s-au anunţat ploi insistente după amiaza, atât vineri, cât şi în următoarele zile, la munte, în zonele de deal, dar pe alocuri şi în centrul, sudul şi estul ţării. Vântul s-a instensificat şi, izolat, în zilele următoare, a căzut grindină.
Sâmbătă, dar mai ales duminică temperaturile au urcat până la 30, chiar 32 de grade în sudul ţării, cu doar 3 grade sub pragul de caniculă. Aceste valori par însă modeste dacă amintim că recordul lunii este de 40,8 grade Celsius, maxima absolută fiind înregistrată la 27 mai 1950 în Bărăgan, la Mărculeşti.
În acelaşi an în capitală temperatura a urcat până la 36,6 grade Celsius. Sigur că aceste temperaturi ne duc cu gândul la plajă, iar cei aflaţi pe litoral s-au felicitat pentru inspiraţie, căci vremea s-a menţinut plăcută, iar probabilitatea de ploaie a fost redusă.
În rest, majoritatea regiunilor, în special cele de munte au avut parte în fiecare după-amiază de averse, descărcări electrice şi intensificări ale vântului. Izolat s-au produs chiar vijelii şi au fost posibile iarăşi căderi de grindină.