MENIU

Sute de noi îmbolnăviri şi încă 20 de decese din Mexic ar putea fi cauzate de gripa porcină

Foto: allposters.com

Gripa porcină a provocat, după toate probabilităţile, moartea a încă 20 de persoane în Mexic şi sute de noi îmbolnăviri, inclusiv în SUA, potrivit bilanţului anunţat de autorităţi în ultimele 24 de ore.

Sâmbătă, autorităţile mexicane vorbeau de 68 de decese suspecte, dintre care 20 dovedite, provocate de virusul gripei porcine. Ulterior, ministrul mexican al Sănătăţii a anunţat că există 81 de decese "probabile", numărul celor dovedite rămânând constant. Până în prezent 1.324 de bolnavi au fost puşi sub observaţie medicală, potrivit AFP.

Subliniind că niciun deces nou nu s-a înregistrat în capitală în ultimele 24 de ore, autorităţile mexicane au înăsprit măsurile de prevenire a unei epidemii: Preşedinţia a decretat izolarea bolnavilor şi dreptul autorităţilor de a intra "în orice clădire" pentru a lupta împotriva propagării bolii, dar şi controlarea călătorilor, bagajelor şi mărfurilor.

Guvernul a alocat 450.000 de dolari pentru această situaţie. Biserica Catolică din regiunea capitalei a anunţat anularea slujbelor de duminică, după ce ministrul Sănătăţii a cerut suspendarea tuturor reuniunilor publice, indiferent dacă sunt culturale sau sportive.

Şcolile şi universităţile, închise de vineri, nu îşi vor relua activitatea înainte de 6 mai. Măsura se referă la Capitală, care numără 20 de milioane de locuitori, regiunea acesteia şi cea vecină, San Luis Potosi, unde a fost detectat al doilea focar ca mărime după cel din Mexico City. 

Mai multe articole despre:
SUA Mexic virus victime gripa porcină