MENIU

Suporterii Ujpest au aruncat cu doze de bere şi suc în persoanele aflate pe peron în Deva şi Simeria

Foto: RTV

Mai mulţi suporteri ungari ai echipei de fotbal Ujpest care au trecut, vineri după-amiază, cu trenul, prin judeţul Hunedoara, îndreptându-se spre Budapesta, au aruncat cu doze de bere şi bidoane cu bere şi suc în persoanele aflate pe peron în gările din Deva şi Simeria, scandând "Ţiganii!".

Trenul în care erau cele şase vagoane cu suporteri ungari a fost tras pe linia 5 în Simeria, care este la o distanţă mare de peronul principal, iar călătorii care aşteptau în zonă au fost sfătuiţi de poliţişti să plece de acolo, pentru a nu apărea incidente.

Potrivit şeful Serviciului Poliţiei Transporturi Hunedoara, comisarul Vasile Hriţac, suporterii au fost foarte agitaţi, însă nu au avut loc evenimente deosebite şi nimeni nu a fost rănit. "Suporterii echipei de Ungaria au aruncat cu lichide, doze de bere şi bidoane cu bere şi suc pe peroanele din staţiile CFR Simeria şi Deva, însă nimeni nu a fost rănit, ceea ce este foarte important. În continuare, ei vor fi însoţiti pe tot parcursul drumului de forţele de ordine, iar alţi poliţişti şi jandarmi îi aşteaptă în fiecare din staţiile CFR prin care trec", a spus Hriţac.

Trenul rapid Bucureşti Nord-Budapesta-Viena a ajuns, vineri după-amiază, în gara din Deva cu peste o oră întârziere, iar poliţiştii susţin că întârzierea a fost cauzată de caniculă, dar şi de suporterii unguri care în staţia CFR Alba Iulia ar fi tras semnalul de alarmă şi ar fi încercat să atace un grup de călători care şi-au arătat susţinerea pentru echipa Steaua.

Mai multe articole despre:
Steaua suporteri Europa League Ujpest