Subiectele de la matematică nu au fost foarte grele, în opinia elevilor
Elevii claselor a şaptea şi a opta au dat miercuri teza cu subiect unic la matematică. Pentru unii, exerciţiile şi problemele date nu au fost o problemă şi spun că se aşteaptă la note mari. Pentru alţii însă, matematica e chiar o problemă! Noroc, însă cu cei care au descifrat tainele acestei ştiinţe.
Peste 400 de mii de elevi au susţinut proba la matematică. Copiii au fost mulţumiţi de subiecte şi mai ales de împrejurările în care au dat examenul.
"S-a vorbit în clasă foarte mult şi unul de la altul, unul de la altul şi am făcut toată teza.", a declarat unul dintre elevi.
Pentru alţii însă, subiectele au fost chiar pe placul lor. Au rezolvat toate subiectele şi se aşteaptă la note foarte mari.
Rezultatele vor fi afişate săptămâna viitoare.