Steaua se află pe locul 93 într-un clasament al cluburilor din ultimii 17 ani
Echipa antrenată de Marius Lăcătuş ocupă locul 93 într-un clasament al celor mai bune cluburi din lume, din ultimii 17 ani, într-o ierarhie dată vineri publicităţii de Federaţia Internaţională de Istorie şi Statistică (IFFHS).
Pe primul loc se află spaniolii de la FC Barcelona, urmaţi de englezii de la Manchester United şi de italienii de la Juventus Torino. În primele 10 echipe din lume se află câte trei grupări din Italia şi Anglia, două din Spania şi câte una din Germania şi Argentina.
Topul celor mai bune 10 echipe din lume din ultimii 17 ani:
1. FC Barcelona (Spania) - 757 de puncte
2. Manchester United (Anglia) - 678p
3. Juventus Torino (Italia) - 621p
4. AC Milan (Italia) - 611p
5. Real Madrid (Spania) - 605p
6. Internazionale Milano (Italia) - 567p
7. Bayern Munchen (Germania) - 563p
8. Arsenal Londra (Anglia) - 550p
9. River Plate (Argentina) - 503p
10. Chelsea Londra (Anglia) - 442p.