Statul va scoate la licitaţie 5.000 de km pătraţi din platoul Mării Negre
Statul va scoate la licitaţie o parte a platoului continental din Marea Neagră. Este vorba de o suprafaţă de cinci mii de metri pătraţi care va fi împărţită în cinci părţi egale.
Preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale, Gelu Mărăcineanu, a declarat la Realitatea FM, că este vorba de o parte din teritoriul câştigat de România la Haga, iar restul aparţine companiilor Petrom si Sterling Resources, care nu aveau însă drept de exploatare a zăcămintelor din zonă. O primă companie şi-a anunţat deja intenţia de a participa la licitaţie, iar lucrările de exploatare ar putea începe în câţiva ani.
"Avem o solicitare cel puţin la nivel declarativ, din partea Romgaz, o companie cu capital integral de stat, care şi-a exprimat dorinţa de a pune în exploatare aceste zăcăminte. Din momentul organizării concursului şi până la punerea în exploatare durează câţiva ani”, a declarat Gelu Mărăcineanu, preşedinte ANRM.