Sindicatele au transmis Ministerului Muncii propunerea de salariu minim pentru 2010, de 705 lei
Sindicatele au transmis o propunere comună Ministerului Muncii prin care cer creşterea salariului minim pe economie de la 1 ianuarie la 705 lei, respectarea coeficienţilor din grila contractului colectiv de muncă de la 1 la 2 şi neimpozitarea creşterilor salariale până la 1.000 lei.
Vicepreşedintele Cartel Alfa, Petru Dandea, a precizat că sindicatele sunt de acord ca fondul de salarii să crească în raport cu inflaţia şi cu productivitatea muncii, măsură cerută insistent de patronate, însă ca această decizie să se aplice de la 1 ianuarie 2011.
"Noi vrem ca salariul minim să crească în raport cu inflaţia şi cu productivitatea muncii din 2011, ceea ce înseamnă şi că fondul de salarii va creşte în raport cu aceşti doi parametri, însă cerem ca anul viitor să crească toate salariile cuprinse în grila de salarizare din Contractul Colectiv de Muncă, respectiv toate salariile cuprinse între unul şi două salarii minime pe economie", a afirmat Dandea.
"Patronatele vor îngheţarea acestor salarii pentru a face în continuare evaziune fiscală. Noi credem că majorarea salariului minim va avea un efect benefic şi pentru economie, întrucât duce la creşterea cererii. Numărul angajaţilor care primesc în acest moment între 600 şi 700 de lei este de circa 1,2 milioane", a adăugat vicepreşedintele Cartel Alfa.
Mai multe articole despre:
sindicate
creştere
bugetari
ministerul Muncii
patronate
salariu minim
grilă de salarizare