Ce se întâmplă în corpul tău dacă bei prea multă cofeină. La ce riscuri te poți expune
Experții dezvăluie ce se întâmplă în corpul tău dacă bei prea multă cofeină. De cele mai multe ori, apelezi la acest truc pentru a avea mai multă energie sau pentru a te ajuta să îți menții nivelul de concentrare.
Cafeaua este cea mai populară băutură care conține cofeină. Te ajută să îți începi diminețile plină de energie, dar în același timp, poate fi dăunătoare, dacă o consumi în exces. Află care este doza zilnică de cofeină recomandată de specialiști, pentru a evita efectele negative.
Ce se întâmplă în corpul tău dacă bei prea multă cofeină
Cofeina este principalul compus al cafelei și are rolul de a combate oboseala. De asemenea, te ajută să îți îmbunătățești nivelul de concentrare și să te menții în formă pe tot parcursul zilei.
Atunci când este consumată în cantități moderate, cofeina scade riscul de a suferi de boli cardiometabolice, cum ar fi diabetul de tip 2, bolile coronariene sau accidentul vascular cerebral.
Cafeaua stimulează organismul și îi oferă un plus de energie deoarece acționează ca un antagonist al receptorului numit adenozină.
Organismul produce în mod natural adenozină, care are rolul de a calma activitatea organelor atunci când sunt supuse stresului.
Consumul de cafea poate bloca acțiunile adenozinei în organism, inducând starea de vigilență, prin creșterea nivelului de concentrare. Cofeina ajunge rapid în fluxul sanguin și împiedică adenozina să se conecteze la receptori. Astfel, îți îmbunătățește nivelul de concentrare.
Cantitatea maximă recomandată pentru consum pentru un adult sănătos este între 200 și 300 de miligrame de cofeină pe zi, potrivit specialiștilor. Asta înseamnă aproximativ trei cesti de cafea sau două băuturi energizante.
Specialiștii recomandă să nu consumi doza maximă, deoarece conținutul real de cofeină din băuturi poate varia. În cazul în care exagerezi cu cantitatea de cofeină consumată, riști să te expui anumitor riscuri.
Cofeina poate provoca tulburări de somn
Specialiștii dezvăluie ce se întâmplă în corpul tău dacă bei prea multă cofeină. Potrivit cercetătorilor de la University of South Wales, nivelul de cofeină se acumulează în sânge în aproximativ 20 de minute. Cofeina își atinge apogeul în organism la aproximativ o oră după consum.
Astfel, nu este recomandat să bei cafea înainte de somn, deoarece te poți confrunta cu tulburări de somn. Reacția organismului este diferită în funcție de fiecare persoană în parte, însă te poți confrunta cu dificultăți de adormire sau cu o stare de agitație.
Citește continuarea aici