MENIU

Şeful consilierilor economici ai lui Obama a primit 5 milioane de dolari de la un fond speculativ

Foto: images.publicradio.org

Lawrence Summers, preşedintele Consiliului economic consultativ al lui Barack Obama, a fost plătit anul trecut cu 5,2 milioane de dolari de către fondul speculativ D.E.Shaw, potrivit documentelor date publicităţii vineri de Casa Albă.

Summers, fost secretar american al Trezoreriei şi fost decan al Universităţii Harvard, a devenit oficial consilier al preşedintelui în 20 ianuarie. Anterior, el lucrase ca director cu jumătate de normă la D.E.Shaw, după ce se retrăsese de la Harvard. El a primit şi 2,7 milioane de dolari pentru discursuri şi participări la conferinţe de la mai multe organizaţii şi companii, inclusiv câteva cu probleme de pe Wall Street. Astfel, Summers a primit 67.500 de dolari de la JP Morgan, 45.000 de la Citigroup, 135.000 de la Goldman Sachs şi 67.500 de la Lehman Brothers, care a dat faliment anul trecut. Consilierul lui Obama a avut venituri consistente şi de la Harvard şi din investiţii.

Ca preşedinte al Consiliului economic consultativ al Casei Albe, Summers este una dintre vocile cu influenţă asupra politicilor economice ale lui Obama şi soluţiilor pentru combaterea crizei financiare şi economice.

Documentele date publicităţii legate de Summers şi alţi oficiali de la Casa Albă care lucrează cu Obama pentru soluţionarea crizei financiare se referă la anul 2008 şi primele luni ale acestui an. Documentele arată că mulţi dintre consilierii importanţi ai lui Obama au primit salarii mari de la companiile la care lucrau, au ocupat funcţii în consilii de administraţii ale unor corporaţii sau au avut pachete de acţiuni la companii sau fonduri de investiţii.

Astfel, consilierul pentru securitate naţională James Jones a anunţat că a primit peste un milion de dolari ca director la Boeing, Chevron şi alte companii, dar a avut şi un salariu şi bonusuri de 900.000 de dolari de la Camera de Comerţ americană.

David Axelrod, care i-a fost strateg de campanie şi în prezent îi este consilier lui Obama, a avut un salariu de 896.776 de dolari la firma sa de consultanţă AKP&D Message and Media, precum şi dividende de 500.000 de dolari. A primit dividende de 151.914 de dolari şi de la altă firmă de management la care are acţiuni, ASKPublic Strategies. Axelrod a anunţat că are un acord pentru vânzarea acţiunilor la cele două firme pentru suma de trei milioane de dolari în următorii cinci ani.

Valerie Jarrett, alt consilier de rang înalt al lui Obama, a raportat venituri de 346.687 din salarii de director la mai multe firme, inclusiv cea de consultanţă Navigant, un fond de investiţii în domeniul imobiliar şi bursa de la Chicago. Jarrett a avut şi un salariu de 302.000 de dolari de la un dezvoltator de blocuri de locuinţe, şi 550.000 de dolari din salarii plătite cu întârziere de aceeaşi companie.

Aceste dezvăluiri intervin în contextul în care Obama a criticat salariile mari şi bonusurile primite de şefii companiilor şi a sugerat în mai multe rânduri că lipsa de etică din sectorul financiar este responsabilă pentru criza financiară şi economică actuală. Fondurile speculative precum cel la care a lucrat Summers sunt deosebit de criticate în Europa, în special de către Franţa şi Germania.
Mai multe articole despre:
consilier fond Casa Albă Obama