Şcolile se vor închide în zilele de concediu fără plată, avertizează sindicaliştii
Sindicaliştii din învăţământ au refuzat, vineri, să participe la discuţiile de la Ministerul Educaţiei pentru a stabili calendarul concediilor fără plată. Dacă salariile profesorilor vor fi totuşi diminuate, atunci şcolile se vor închide în zilele neplătite.
În zilele de concediu fără plată, indiferent când vor fi acestea luate,
cadrele didactice nu vor merge la şcoală, au spus reprezentanţii
Federaţiei Educaţiei Naţionale (FEN) şi ai Federaţia Sindicatelor
Libere din Învăţământ (FSLI).
Federaţia Educaţiei Naţionale
consideră că, din moment ce reprezentanţii Executivului s-au angajat,
în luna mai, să asigure integral fondurile necesare cheltuielilor de
personal din învăţământ pentru tot anul 2009, este "treaba Guvernului
să asigure fondurile pentru salarii şi să nu aplice legea referitoare
la zilele neplătite".
"Prin aplicarea
concediului fără plată elevilor şi studenţilor li se încalcă dreptul
fundamental la educaţie. În plus, programa şcolară nu mai poate fi
parcursă în totalitate afectând astfel grav elevii care vor susţine
examene la sfârşitul acestui an şcolar. În consecinţă, cerem
Executivului să caute în alte zone soluţii pentru realizarea
economiilor bugetare fără afectarea şcolii", a declarat Teodor
Fîrţonea, preşedinte executiv FEN.
Ministrul Finanţelor, Gheorghe Pogea, a declarat că, în perioada rămasă până la finalul acestui an, bugetarii mai pot lua cel mult opt zile de concediu fără plată, respectiv câte patru zile în noiembrie şi decembrie, urmând ca statul să economisească 80% din suma propusă iniţial, de 1,6 miliarde de lei.