MENIU

Sărăcia din România va creşte în acest an, afectând 7,4% din populaţie, estimează Banca Mondială

Foto: NewsIn

Procentul populaţiei din România care va trăi în sărăcie în acest an va creşte cu 1,7 puncte procentuale faţă de 2008, la 7,4%, iar printre cei mai afectaţi se vor număra copiii, potrivit Strategiei de parteneriat cu România pentru perioada 2009-2013, realizat de Banca Mondială.

"Nivelul sărăciei este estimat să crească la 7,4% din populaţie în 2009, iar proporţia copiilor care trăiesc în sărăcie absolută este anticipată să urce la 10,7% în 2009, de la 7,8% în 2008", potrivit Băncii Mondiale.

În strategie se mai arată că, deşi cea mai mare parte a populaţiei sărace locuieşte în zona rurală, gradul de sărăcie este aşteptat să crească mai rapid în mediul urban - unde este anticipat un avans al sărăciei cu 40% în acest an -, decât în cel rural (+30%). Banca Mondială anticipează că şi antreprenorii - din alte domenii decât agricultura - vor fi afectaţi, ca urmare a impactului crizei economice.

În 2008, numai 5,7% din populaţia României trăia în sărăcie, după ce creşterea economică din anii anteriori a scos din sărăcie sute de mii de oameni. De altfel, numărul românilor care trăiau în sărăcie absolută scăzuse de la 2,1 milioane persoane în 2007 la 1,2 milioane persoane în 2008.

Grupurile cele mai vulnerabile la sărăcie erau cu precădere din zona rurală, unde trăiesc 75% din săraci. De asemenea, copiii, în special cei proveniţi din familii numeroae, tinerii, romii, şomerii şi lucrătorii în agricultură prezintă un risc ridicat de sărăcie.

România are cele mai mici cheltuieli pentru protecţia socială din UE
Banca Mondială subliniază că sistemele de protecţie socială actuale nu se adresează prea bine sărăciei, iar cheltuielile pentru protecţie socială raportate pe cap de locuitor sunt în România cele mai mici din Uniunea Europeană.
Totodată, cheltuielile pentru programe care să ţintească reducerea sărăciei sunt foarte mici, dacă se raportează la produsul intern brut (PIB) sau la nevoi. În plus, acestea au scăzut în ultimii ani.

"Bugetul necesar pentru finanţarea cererii de asistenţă financiară pentru combaterea sărăciei cronice şi ajutorul pentru şomeri şi persoanele vulnerabile la sărăcie vor reprezenta o provocare dificilă, ţinând cont de spaţiul de manevră fiscală scăzut", se mai arată în strategie.

În şedinţa de joi, 16 iulie 2009, consiliul directorilor din cadrul Băncii Internaţionale pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BIRD), parte a grupului Băncii Mondiale, a aprobat primul împrumut pentru politici de dezvoltare, de 300 milioane euro, acordat României.

Mai multe articole despre:
sărăcie România populaţie Banca Mondială criză