Realitate de COȘMAR! Românii nu știu să acorde primul ajutor
Românii nu știu să acorde primul ajutor! Este realitatea dură reflectată de cele mai recente statistici făcute la nivel european.
Datele ne arată că țara noastră se află pe ultimele locuri din Uniunea Europeană când vine vorba despre cunoașterea principalelor manevre de prim-ajutor. Specialiștii trag un semnal de alarmă si susțin că foarte mulți români mor zilnic pentru că nu primesc ajutor la timp.
9 din 10 români nu știu manevrele elementare de resuscitare
Printre cei care organizează campanii de instruire sunt voluntarii SMURD și cei ai Crucii Roșii. Aceștia spun că românii nu sunt pregătiți să acorde primul-ajutor. În încercarea de a schimba această situație dramatică, instructorii atestați desfășoară cursuri în mai multe instituții din România.
„Sunt destul de mulți care nu știu să facă aceste manevre de resuscitare, deși nu e deloc complicat să apeși undeva pe mijlocul sternului.
Dacă începi aceste manevre, atunci când ajung echipajele SMURD, șansele de supraviețuire ale victimei ar fi destul de considerabile.”, a declarat Doru Grămescu, medic SMURD Mehedinți.
În străinătate, elevii sunt obligați să meargă la cursuri de prim ajutor.
„Ne luptăm cu timpul aici. Dacă facem ceva sau nu facem ceva.
Am încercat prin școli să mergem să învățăm elevii să acorde primul ajutor.”, a completat specialistul.
Nouă din 10 români nu știu să acorde primul ajutor. Situația este diferită în țările nordice. Aproape 90 la sută dintre norvegieni cunosc manevrele de resuscitare.