Sam, celebrul koala salvat din incendiile australiene, a murit
Sam, celebrul koala salvat de un pompier din incendiile din Australia, a murit. Frumosul animal devenise simbolul speranţei şi al dragostei pentru oameni din întreaga lume.
Imaginile cu un pompier care îi dă să bea apă dintr-o sticlă în mijlocul incendiilor de pădure au făcut înconjurul globului. Flăcările i-au ars lăbuţele lui Sam, dar micuţul koala şi-a revenit. Supravieţuitorul Sam a fost însă răpus de chisturi provocate de o bacterie, obişnuite la koala, dar fatale pentru el.
Koala în vârstă de patru ani a fost supus joi unei intervenţii chirurgicale pentru a i se scoate chisturile, însă doctorii au descoperit că Sam avea schimbări dramatice în sistemul urinar şi reproductiv care nu erau operabile.
Din păcate, Sam a fost eutanasiat întrucât durerile sale erau aşa de mari, încât nu puteau fi calmate.
"Sam, simbolul speranţei pentru mulţi dintre noi, a arătat întregii lumi că îşi poate reveni după incendiile devastatoare, cum s-a şi întâmplat", a declarat premierul australian Kevin Rudd la aflarea veştii.
Cine doreşte să îi transmită lui Sam şi îngrijitorilor săi un ultim mesaj, poate scrie pe Facebook, pe pagina dedicată frumosului animal.
Visit msnbc.com for Breaking News, World News, and News about the Economy