Răzvan Lucescu: Cât timp am rezultatele de partea mea, mă bat cu toată lumea!
Selecţionerul Răzvan Lucescu a declarat, marţi, că atât timp cât rezultatele naţionalei României sunt de partea sa, săgeţile lansate către el nu îl pot atinge.
Criticat pentru modul cum a alcătuit echipa pentru meciul cu Franţa, scor 1-1 pe Stade de France, selecţionerul a explicat că, în urma unei analize atente, a ajuns la concluzia că niciunul dintre jucătorii care au lipsit la Paris din teren nu ar fi avut capacitatea de a înclina balanţa în favoarea tricolorilor.
"În afară de Mutu, niciun alt jucător dintre cei care au lipsit la Paris nu ar fi putut face diferenţa. Nimeni nu garantează că, dacă ar fi fost în teren unul dintre cei care au lipsit, meciul ar fi avut o altă desfăşurare. Uşile rămân deschise pentru oricine, cei care nu au fost acum se pot întoarce, dar trebuie să demonstreze", a spus Lucescu.
Răzvan Lucescu crede că efortul şi rezultatul de pe Stade de France trebuie apreciate cu atât mai mult, cu cât "tricolorii", care evoluează la formaţii de valoare medie din Europa, au dat piept cu fotbalişti ai unor coloşi ca Barcelona, Real Madrid, Manchester United sau Arsenal. "Noi am ieşit cu fruntea sus de acolo, iar francezii cu capul plecat. Suntem o echipă nouă, am învăţat şi învăţăm să jucăm în condiţii dificile. Armele noastre sunt sacrificiul, dăruirea, organizarea, implicarea şi prin ele putem să compensăm lipsa de valoare în comparaţie cu superputerile fotbalului european. Rezultate precum cel de sâmbătă se numără pe degete. Nu vreau să ni se ridice statuie, dar o apreciere şi o analiză realistă ar însemna foarte mult pentru noi, cei care facem parte din această echipă în acest moment", a subliniat Lucescu.
Antrenorul primei reprezentative a atras atenţia că, după cele trei meciuri disputate sub comanda sa, în care a obţinut două victorii şi un egal, România a ajuns din nou în urna a doua valorică, fapt foarte important în perspectiva tragerii la sorţi pentru preliminariile Euro 2012. El a subliniat şi că presiunea creată în ultimele zile de războiul declaraţiilor a fost una inutilă, însă a precizat că jucătorii nu au fost afectaţi, deoarece sunt conştienţi de ceea ce au realizat.
"În iunie, noi am plecat de la zero. Mai sunt şi jucători cu experienţă, dar totuşi este o echipă nouă, cu debutanţi, cu un antrenor nou, cu diferenţe de filosofie şi de a vedea lucrurile. Nu ştiu dacă sunt oameni care să vor să pierdem, dacă este aşa, nu putem decât să-i blamăm", a precizat Lucescu, adăugând că pentru el cea mai importantă este susţinerea suporterilor şi că nu crede că discuţiile privind folosirea sau nefolosirea anumitor jucători în Franţa ar fi fost iscate ca urmare a intereselor impresarilor de jucători.
Referitor la portarul numărul unu al naţionalei şi la comparaţia Dănuţ Coman - Bogdan Lobonţ, Lucescu a explicat: "N-am spus niciodată că Dani Coman e mai bun decât Lobonţ, nu fac astfel de greşeli pentru că ştiu foarte bine ce înseamnă orgoliul jucătorilor. Dar am spus că Dani Coman, mai mult decât Bogdan, a reuşit performanţă cu o echipă românească în cupele europene, când a ajuns cu Rapid în sferturile Cupei UEFA. Asta am spus".