MENIU

Bătaie între jandarmi într-un restaurant din București. Unul dintre ei se află la spital, în comă

Bătaie între jandarmi într-un restaurant din București. Unul dintre ei se află la spital, în comă

O bătaie între jandarmi a avut loc într-un restaurant din București în seara de marți spre miercuri, iar unul din ei se află în comă la spital.

Conflictul, care a avut loc la un restaurant de pe Șoseaua Colentina din Capitală, ar fi izbucnit spontan, după ce unul din jandarmi, care se afla în stare avansată de ebrietate, ar fi agresat pe unul din colegi, potrivit adevarul.ro.

După aceea, jandarmul agresat și-a lovit colegul de batalion, care a căzut cu capul de trotutuar și a rămas inconștient. La fața locului a ajuns o ambulanță, echipaje de prim ajutor și polițiștii de la Secția 7.

Sergentul-major a fost dus la Spitalul Floreasca și se află în stare extrem de gravă. Acesta este în comă profundă, intubat și ventilat mecanic. Între timp s-a deschis un dosar penal.

Colegii celor doi, martori la acest eveniment, au fost duși la audieri și au dat explicații în fața polițiștilor, chiar dacă se aflau în timpul liber. Comandantul lor a fost anunțat de către autorități. 

Mai multe articole despre:
bataie jandarmi restaurant bucuresti spital coma