MENIU

Radiaţiile de uraniu din localitatea bihoreană Ştei, de zeci de ori mai mari decât limita admisă

FOTO: Flickr / wired.lain

Radiaţiile cu radon, un gaz radioactiv ce rezultă din dezintegrarea uraniului, sunt cu mult peste media admisă. Un studiu publicat de cercetătorii clujeni în Science of the Total Environment arată că rata cazurilor de cancer la plămân este şi ea mult peste media naţională.

O echipă de cercetători de la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca a măsurat nivelul contaminării cu radon, un gaz radioactiv ce rezultă din dezintegrarea uraniului, în casele locuitorilor din orăşelul bihorean Ştei, unde există o veche mină de uraniu. Potrivit portalului Ştiinţa Azi, cercetarea a fost publicată în Science of the Total Environment.

Cercetătorii din România au lucrat în colaborare cu omologi din Spania. Şi unii şi alţii au măsurat rata cancerului la plămâni şi cantitatea de radon în câte o comunitate din ţara lor. Spaniolii de la Universitatea din Cantambria au ales localitatea Torrelodones, de lângă Madrid, în timp ce clujenii s-au orientat asupra orăşelului transilvănean, creat în anii 1950 în jurul minei de uraniu.

Potrivit cercetătorilor, în oraşul Ştei, cancerul la plămâni este de două ori mai des întâlnit decât media naţională. Iar în unele case s-au detectat cantităţi de radiaţii de câteva zeci de ori mai mari decât limita impusă de ONU. În oraşul spaniol, în schimb, cantitatea de radiaţii s-a încadrat în normele internaţionale.

Radonul este un gaz radioactiv în mod natural, care ia naştere în adâncurile Pământului din dezintegrarea radioactivă a uraniuniului, proces care dă căldură interiorul Pământului. Radonul iese uşor şi în permanenţă la suprafaţa solului şi tinde să se aglomereze în garaje şi în subsoluri. Este recomandată ventilarea puternică a garajelor şi beciurilor sau locuirea la un etaj superior.