Procesul pentru viol intentat fostului preşedinte Moshe Katzav a fost reluat la Tel Aviv
Procesul pentru viol şi hărţuire sexuală în care este acuzat fostul preşedinte israelian Moshe Katzav a fost reluat marţi la Tel Aviv, prin mărturia uneia dintre presupusele victime, relatează AFP.
Katzav, în vârstă de 63 de ani, a sosit dimineaţă la tribunal, dar nu a discutat cu presa.
La 19 martie, el a fost oficial inculpat şi riscă până la 16 ani de închisoare. Procesul, în cursul căruia vor fi audiaţi 56 de martori, a început în mai, dar a fost amânat după ce Katzav a pledat nevinovat.
Katzav a demisionat în iunie 2007, după ce a fost suspendat din funcţie în ianuare 2007 la cererea sa, din cauza acestor suspiciuni.
Mai multe foste angajate l-au acuzat de viol, hărţuire sexuală şi acte indecente, ce ar fi fost comise când era ministru al Turismului în anii '90, apoi preşedinte, după alegerea sa în 2000. El este acuzat şi de obstrucţionarea justiţiei şi tentative de intimidare a martorilor.