MENIU

Primul tratament cu celule stem pentru vindecarea orbirii va fi testat pe oameni anul viitor

celule stem

Pacienţii afectaţi de boala Stargardt, maladie ce provoacă pierderea vederii, vor fi primii care vor testa noul tratament. Oamenii de ştiinţă vor folosi pentru vindecarea orbirii celule stem prelevate de la embrioni umani de doar câteva zile.

Pacienţii care se confruntă cu o boală rară şi incurabilă ce provoacă orbire au acum o speranţă.  Ei ar putea deveni primii oameni ce vor beneficia de un tratament revoluţionar ce are la bază celule stem din  embrioni umani obţinuţi în urma fertilizării in vitro.

Cei afectaţi de boala Stargardt  (care provoacă orbire la vârsta adultă) vor participa la prima testare clinică a noului tratament încă din primele luni ale anului 2010.

\'\'Tratamentul împotriva orbirii foloseşte celule stem pentru a recrea acele celule din retină responsabile pentru susţinerea fotoreceptorilor care fac posibilă vederea. Aceste celule sunt de obicei primele care mor în cazul bolii Stargardt \'\', a precizat dr. Robert Lanza.

Celulele stem stem prelevate de la  embrioni de doar câteva zile sunt cele mai maleabile, întrucât ele pot lua forma oricărui tip de celulă din corp.  Oamenii de ştiinţă încearcă să folosească aceste celule stem pentru a pune bazele unui nou domeniu, numit medicină regeneratoare.