Poliţiştii au reţinut doi suspecţi în cazul jafului armat de la Banca Carpatica din Constanţa
Doi suspecţi în cazul jafului armat comis la sfârşitul lunii mai, la o sucursală a Băncii Carpatica din Constanţa, au fost reţinuţi, marţi dimineaţă, de poliţişti constănţeni cu sprijinul ofiţerilor DGIPI, informează Inspectoratul General al Poliţiei Române.
Potrivit IGPR, cei doi au fost prinşi în timpul unor percheziţii efectuate în localităţile Constanţa şi Năvodari. Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că au fost efectuate cinci percheziţii, la care au participat au participat 35 de poliţişti din cadrul Direcţiei de Investigaţii Criminale din Inspectoratul General al Poliţiei Române, IPJ Constanţa, şi procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa.
Percheziţiile s-au desfăşurat simultan şi au fost stabilite după ce ofiţerii Direcţiei Generale de Informaţii şi Protecţie Internă au furnizat informaţii despre implicarea celor doi reţinuţi în jaful armat.
Cei doi, Nicuşor Manta, de 35 de ani, din Constanţa şi Radu Lucian Apostol, de 34 de ani, din Năvodari, la domiciliile cărora au fost găsite şi ridicate în vederea cercetărilor trei pistoale cu bile de cauciuc, două bastoane de cauciuc cu şoc electric şi suma de aproximativ 33.000 lei, vor fi prezentaţi judecătorilor în cursul zilei de marţi pentru emiterea mandatelor de arestare.
În dimineaţa zilei de 29 mai, la ora 08.56, în aproximativ 40 de secunde, doi bărbaţi necunoscuţi, purtând cagule şi mănuşi, au pătruns în sediul Băncii Carpatica din Constanţa, de unde, sub ameninţarea unui baston de cauciuc şi a unui pistol, au sustras din biroul casieriei 69.210 lei.