Pogea admite că România ar putea înregistra o contracţie economică de 8% în acest an
Ministrul Finanţelor, Gheorghe Pogea, a declarat joi, la finalul discuţiilor cu reprezentanţii FMI, CE şi Băncii Mondiale, că România ar putea înregistra o contracţie economică de 8% în acest an, în condiţiile în care prognozele privind situaţia economică a statelor UE s-au înrăutăţit.
La jumătatea lunii iulie, ministrul Finanţelor estima că economia României s-ar putea contracta în acest an cu 6,5-7,1%.
Ministrul a apreciat că, în al doilea trimestru al acestui an, contracţia economică s-ar putea agrava comparativ cu primul trimestru, subliniind că înrăutăţirea situaţiei economice va afecta veniturile la buget.
În primul trimestru, economia românească s-a contractat cu 6,2% faţă de aceeaşi perioadă din 2008, potrivit datelor statistice raportate.
Pogea a admis că Guvernul ar putea să opereze noi reduceri de cheltuieli de personal în sectorul bugetar, precizând că Ministerul Finanţelor lucrează la "normative de personal ce ar ajuta la distribuirea mai eficientă a cheltuielilor publice".
"Procesul de reducere şi reformare a sistemului public cere timp şi nu se pate face de la o lună la alta, însă acest guvern are toată determinarea să acţioneze în acest sens", a afirmat ministrul.
Întrebat dacă există ministere care au făcute excese în cheltuirea banului public, Pogea a admis că există şi situaţii de acest gen, însă nu a dorit să facă nominalizări.
Miercuri seară, la finalul discuţiilor dintre reprezentanţii coaliţiei de guvernare şi delegaţia CE şi FMI, un oficial prezent la întâlnire a declarat, pentru NewsIn, că reprezentanţii FMI estimează că economia românească se va contracta cu 8% în acest an şi, în aceste condiţii, au dat de înţeles că ar fi de acord cu un deficit bugetar de 8% din PIB, dacă Executivul reduce suplimentar cheltuielile.
Bugetul actual, convenit în martie cu FMI, prevede un deficit de 4,6% din produsul intern brut în 2009, fiind construit pe o estimare de contraţie a economiei cu 4%.
"Estimarea FMI privind evoluţia economiei în acest an arată că vom avea o contracţie economică dublă faţă de cea convenită în martie, respectiv de 8%, şi, în aceste condiţii, deficitul bugetar va trece de 8% din PIB. Reprezentanţii Fondului ne-au spus că ar accepta un deficit bugetar de 8%, cu condiţia ca Executivul să ia măsuri pentru a creşte veniturile la buget sau pentru a tăia din cheltuieli", a spus oficialul.
"Şi noi mergem pe un deficit de 8%, însă credem că economia nu va scădea cu mai mult de 7-7,2%", a adăugat sursa menţionată.
Oficialul a precizat, însă, că marja pentru creşterea veniturilor la buget este foarte redusă, în condiţiile în care orice majorare a taxelor, cum ar fi cea a cotei unice, ar aduce încasări insuficiente la buget şi "ar îngreuna şi mai mult activitatea agenţilor economici".
"În aceste condiţii, singura măsură viabilă pe care o poate lua guvernul pentru a se încadra în ţintele impuse de FMI este să opereze o nouă reducere a cheltuielilor bugetare", a mai spus oficialul guvernamental.