MENIU

Personalul Camerei Deputaţilor a colectat selectiv circa 15 tone de hârtie, plastic şi sticlă

Foto: wordpress.com

Personalul Camerei Deputaţilor a colectat selectiv 11,5 tone de hârtie şi carton, 3,5 tone de plastic şi 0,5 tone de sticlă, în cinci luni de zile, mai mult de trei sferturi din angajaţi respectând categoriile de deşeuri indicate pe coşurile din birouri, potrivit Asociaţiei Salvaţi Dunărea.

"Cele 77 de birouri unde colectarea selectivă se face în mod corespunzător au primit buline verzi (Bravo! Ţineţi-o tot aşa!), iar cele 23 birouri în care s-a constatat că deşeurile nu au fost depozitate corect au primit buline roşii (Dezamăgitor! Începeţi să colectaţi selectiv!), potrivit comunicatului transmis de Asociaţia Salvaţi Dunărea şi Delta.

Acţiunea desfăşurată la Palatul Parlamentului a făcut parte din proiectul "Camera Deputaţilor colectează selectiv", în cadrul căruia Camera Deputaţilor, Comisia pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic, în parteneriat cu Asociaţia Salvaţi Dunărea şi Delta şi cu sprijinul Eco-Rom Ambalaje SA, Coca-Cola HBC şi Urban SA au implementat, în luna iunie 2009, sistemul de colectare selectivă a deşeurilor de ambalaje în clădirea Camerei Deputaţilor.

Astfel, Eco-Rom Ambalaje SA a pus la dispoziţia Camerei Deputaţilor 700 coşuri speciale pentru colectarea selectivă în birouri şi 8 containere speciale pentru depozitarea acestora, iar ridicarea şi transportul sunt realizate în parteneriat cu Urban SA.

"Acţiunea de colectare selectivă a deşeurilor în birourile Camerei Deputaţilor a fost relativ simplu de iniţiat şi demarat datorită faptului că toţi cei implicaţi au dorit ca acest proiect să se pună în practică. 'Locuitorii' Camerei Deputaţilor – fie că sunt parlamentari sau funcţionari publici – s-au alăturat celor patru milioane de cetăţeni care colectează selectiv deşeurile de ambalaje în mai mult de 60 de oraşe ale ţării. Iar acest lucru a fost vizibil în momentul când am vizitat primele birouri ale Camerei  Deputaţilor. 70% e un procent bun, dar cred că poate să fie şi mai bun!", a declarat managerul de relaţii publice al Eco-Rom Ambalaje SA, Lorita Constantinescu.

Colectarea selectivă a deşeurilor face parte din proiectul mai amplu "Parlamentul Verde", al cărui scop este reducerea amprentei ecologice a celei de-a doua clădiri ca mărime din lume.

"Proiectul Camera Deputaţilor colectează selectiv continuă. Nu vom renunţa la acest proiect până când colectarea selectivă nu va deveni o obişnuinţă. Există multe proiecte de mediu bune, dar din păcate multe sunt abandonate. Perseverenţa şi dedicarea sunt arme fără de care nu câştigi în lupta pentru protejarea mediului", a spus preşedintele Comisiei pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic din Camera Deputaţilor, Sulfina Barbu, care este şi iniţiatoarea proiectului "Parlamentul Verde".

Asociaţia Salvaţi Dunărea şi Delta a desfăşurat, în cadrul proiectului "Camera Deputaţilor colectează selectiv" o campanie de informare internă a parlamentarilor, funcţionarilor publici, vizitatorilor şi personalului auxiliar.

"În Camera Deputaţilor deşeurile sunt colectate selectiv în proporţie de 70%. Nu ştiu dacă acest procent e bun sau rău, însă un lucru este clar: dacă am face la fel în toată ţara, România ar fi printre ţările cele mai curate din lume. În cele din urmă, noi alegem cum vrem să trăim", a precizat şi directorul Asociaţiei Salvaţi Dunărea şi Delta, Costel Popa.