Patru olimpici internaţionali nu au reuşit să ia bacalaureatul organizat în sesiune specială
Patru olimpici internaţionali nu au reuşit să ia bacalaureatul organizat în sesiune specială în perioada 23 mai - 4 iunie în Tulcea a precizat şeful Inspectoratului Judeţean Şcolar (ISJ) Tulcea, Damian Dumitru.
La examen au participat 387 olimpici internaţionali. Potrivit ISJ Tulcea, majoritatea mediilor, respectiv 196 dintre ele, au fost între 8 şi 8,99, iar 140 de medii au fost între 9 şi 9,99. Un elev a avut media 10.
"Bacalaureatul olimpicilor nu are un grad de dificultate diferit decât cel obişnuit, însă este organizat mai devreme pentru că ei urmează să participe la competiţii ştiinţifice şi sportive extrem de importante pe plan mondial. De asemenea, datorită faptului că sunt elevi de excepţie, ei vor fi admişi cu prioritate la facultate", a precizat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti (ISMB), Marian Banu.
Sesiunea obişnuită a bacalaureatului, la care vor participa circa 230.000 de liceeni, este programată în perioada 22 iunie - 9 iulie.