MENIU

Parchetul General a început urmărirea penală în cazul eliberării lui Serghei Gorbunov

Foto: RTV

Parchetul General a început urmărirea penală "in rem" pentru săvârşirea mai multor fapte de fals material, uz de fals şi abuz în serviciu care au condus ulterior la eliberarea din închisoare a lui Serghei Gorbunov.

Potrivit unor surse judiciare, procurorii anchetează modul în care Gorbunov a fost transferat de la Penitenciarul Codlea la Craiova, având indicii că s-au săvârşit mai multe fapte de natură penală. Parchetul General urmează să stabilească acum şi persoanele care se fac vinovate de comiterea acestor infracţiuni.

Gorbunov a fost transferat de la Penitenciarul Codlea la Craiova, în martie 2007.

Mai multe unităţi de Parchet au declanşat cercetări în cazul Gorbunov.

Astfel, numărul angajaţilor Penitenciarului Craiova anchetaţi de procurori în cazul Gorbunov a ajuns la 12, a declarat, pe 3 martie, directorul general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor (ANP), Ioan Băla.

De la începutul scandalului Gorbunov, unii dintre cei 12 fie au fost demişi din funcţie fie s-au pensionat, potrivit aceleiaşi surse.

Printre cei vizaţi de procurori se numără fostul directorul Penitenciarului Craiova, Constantin Bălă, fostul şef al Biroului de Evidenţă, Radu Şchipu, şi adjunctul acestuia din urmă, Marilena Cone. Plângerile au fost depuse la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Dolj, Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj sau Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în funcţie de gradele celor anchetaţi.

Şeful ANP, Ioan Băla, a anunţat, pe 3 februarie, că face plângere penală pe numele directorului Penitenciarului Craiova, Constantin Bălă, şefului Biroului de Evidenţă, Radu Şchipu, al adjunctului acestuia din urmă, Marilena Cone, şi la medicul Leontin Braşoveanu.

Leontin Braşoveanu a fost în comisia de expertiză în cazul Gorbunov, a spus şeful ANP.

Băla a precizat că sesizarea penală se referă şi la fostul şef al Penitenciarului Craiova, Constantin Cergă, care a ocupat funcţia până în mai 2008.

Tribunalul Dolj a fost instanţa care a decis eliberarea pe motive medicale a lui Gorbunov, iar Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj nu a atacat această decizie. Tribunalul Braşov a fost instanţa de executare în cazul Serghei Gorbunov şi a decis condamnarea la 15 ani de închisoare a acestuia.
Mai multe articole despre:
proces recurs tribunal Serghei Gorbunov