MENIU

Oprişan: Prea multe stângăcii, în ultima perioadă, la Ministerul Învăţământului

Foto: News In
Oprişan: Autonomia universitară trebuie să existe, dar trebuie create nişte reguli foarte clare

Preşedintele PSD Vrancea, Marian Oprişan, se opune măsurii luate de ministrul Educaţiei privind scoaterea din legalitate a Universităţii ''Spiru Haret''. Mai mult, social-democratul susţine că s-au făcut foarte multe greşeli la Ministerul Educaţiei, inclusiv în mandatul precedent al Ecaterinei Andronescu.

''Prea multe stângăcii în ultima perioadă la Ministerul Învăţământului. Doamna ministru Andronescu s-a pripit, aşa cum s-a pripit şi cu orele de sport şi cu orele de desen. Nu îşi asumă foarte tare responsabilitatea'', a spus preşedintele PSD Vrancea.

Social-democratul consideră că învăţământul privat a fost atacat prea dur.

''Nu mi se pare logic să sărim cu tunurile pe învăţământul privat, acolo unde sunt investiţii foarte mari, dotări foarte multe, cadre didactice cu un înalt grad de pregătire, şi să încurajăm acum toţi elevii să meargă la învăţământul de stat,privat practic, cu taxă. Eu cred că autonomia universitară trebuie să existe, dar trebuie create nişte reguli foarte clare în aşa fel încât să nu ne întâlnim cu situaţii realmente de diplome false'', susţine Marian Oprişan.