O singură primărie din judeţul Galaţi a depus proiect de împădurire până la data limită
O singură primărie din judeţul Galaţi a depus proiect de împădurire a terenurilor agricole degradate până joi, când a expirat termenul de înscriere.
La Schela, Primăria vrea să planteze arbori pe o suprafaţă de 148 de hectare. "Schema de împăduriri, în varianta principală, prevede plantarea de salcâm şi mlădiţă, iar în varianta secundară - stejar, gard viu, măr sălbatic, diverse", a declarat, joi, primarul comunei Schela, Iacov Bărceanu.
Potrivit aceleiaşi surse, bugetul total al proiectului este de 3,8 milioane de lei.
La sfârşitul lunii septembrie, fostul ministru al Mediului Nicolae Nemirschi a prelungit cu două săptămâni, adică până la 15 octombrie, termenul de depunere a proiectelor de împădurire a terenurilor agricole degradate. Termenul iniţial era 30 septembrie.
Prin acest program, unităţile administrativ-teritoriale şi asociaţiile de proprietari de terenuri agricole pot obţine finanţare de la Administraţia Fondului pentru Mediu pentru împădurirea terenurilor agricole degradate. Suma totală alocată sesiunii de finanţare este de 100.250.000 de lei.