MENIU

O pensionară din Bacău are de plătit o factură de 1.000 de lei la căldură

Foto: Realitatea TV

O pensionară din Bacău, care locuieşte într-o garsonieră, a aflat că are de plătit 1.000 de lei pentru căldura consumată în luna ianuarie. Chiar dacă ar răbda de foame toată luna februarie, femeia tot nu şi-ar putea achita factura şi asta pentru că are o pensie de 500 de lei.

"Şi luna trecuta am mai dat patru milioane şi stau flămândă în casă, îmi aduce lumea de pomană", a precizat bătrâna.

Chiar dacă închide caloriferele, pensionara tot plăteşte căldura. Asta pentru că asociaţia de proprietari repartizează pierderile, dar şi diferenţa dintre consumul total şi consumul celor cu alte surse de încălzire celor branşaţi la sistemul centralizat. Doar patru locatari din blocul în care locuieşte bătrâna sunt în această situaţie. Restul au optat pentru centrale proprii.

Vanone Gabara, preşedintele asociaţiei a declarat că o parte din călură se pierde la subsol: "O parte din căldură se pierde la subsol, conductele sunt dezgolite, nu sunt izolate." "Nu se poate pierde în subsol atâta căldură. Singurii vinovaţi sunt cei de la asociaţia de proprietari care nu au repartizat corect consumul de la scară prin impunerea la plată şi a celor care s-au debanşat şi au alte surse dar consuma pe părţile comune", a declarat Vasile Drăguşan, Director CET Bacău. 

Cazul bătrânei nu este singular. Asemenea probleme apar în blocurile cu un număr mare debranşaţi. Pot fi rezolvate doar prin controale de la primărie care să le impună asociaţiilor de proprietari să respecte legea.

Mai multe articole despre:
căldură lege debranşare factură asociaţii