MENIU

O expoziţie de animale pe cale de dispariţie a fost deschisă în Mexic

Foto: RTV

Expoziţie inedită în capitala Mexicului. 80 de figurine din fibră de sticlă, replici ale unor animale pe cale de dispariţie, au fost expuse în aer liber de-a lungul principalului bulevard al oraşului.

Demersul este unul cât se poate de onorabil, protejarea mediului înconjurător şi a acestor animale.

Jaguari, urşi panda, rinoceri şi broaşte ţestoase, toate în mărime naturală, pot fi admirate pe bulevardul Reforma. La această expoziţie intitulată "Sărbătoarea Animalelor" şi-au adus aportul artişti, designeri şi voluntari.

Scopul final este strângerea de fonduri pentru conservarea speciilor pe cale de dispariţie. Expoziţia va fi deschisă până în noiembrie, iar organizatorii se aşteaptă la cel puţin 10 milioane de vizitatori.

Mai multe articole despre:
Mexic animale expoziţie